skip to Main Content

Green Deal 2- de fapt nu este chiar asa

Cam 20% din pământeni sunt interesați de reducerea poluării

 

Revenind la poluare, care există cu adevărat și nu o putem nega, se pare că nici nu avem șanse, în actuala organizare mondială să reușim reducerea ei. De fapt, vorbim de Japonia, America de Nord, Europa și Australia – cam la atâta se limitează lupta pentru reducerea poluării. Și nici măcar aici nu merg lucrurile prea bine: industria metalurgică din America de Nord poluează enorm în continuare. Europa s-a ascuns după deget și a mers pe reducerea poluării bazându-se pe petrolul și gazul ieftin din Rusia, care era poluantă iar acum când a ajuns să spună nu acestei dependențe, începe să dea drumu la loc industriei poluante.

De fapt, Europa demonstrează cel mai bine că toată afacerea cu energia verde a fost …. o afacere și atâta. Că energia eoliană, solară și orice alte surse nepoluante nu fac de nici un fapt față cerințelor și industriei europene. Nu oferă nici suficientă energie și sunt foarte scumpe, ceea ce le face practic de neutilizat într-un sistem de piață liber, neumflat de subvenții și amenzi ascunse numite Certificate Verzi.

Data de 12 mai 2021 este importantă, deoarece UE a adoptat un plan care prevede ca până în anul 2050 poluarea se va reduce până la niveluri aproape de zero. Acest plan a început să scârțâie chiar înainte de războiul cu Rusia, de fapt cam la vre-o patru luni după adoptarea lui, când sa declara că energia nucleară este verde și curată, fără riscuri, urmând ca și gazele naturale să fie declarate “aproape verzi”. De fapt, încă din luna septembrie a anului trecut a început să fie din ce în ce mai clar că sursele de energie verde precum și metodele de stocare și transport nu sunt pur și simplu fezabile și că intrăm într-o criză energetică severă.

Dar revenind la viitorul curat și fără poluare care se prefigurează în următorii 30 de ani și care sincer mi-l doresc din tot sufletul, mă întreb cum vom împiedica restul de 80% din planetă să nu ne polueze cerul nostru viitor curat? Africa, Asia, America de Sud și chiar o parte din Europa nu par să fie interesate de scăderea poluării, ci mai mult de mijloacele de supraviețuire.

Această postare are 0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *